• Stiri

Campionii U.C.P.R. în sezonul 2023 – Team Paraschiv + Toma

Team Paraschiv + Toma  – Yanis Pigeon (Prahova)

Locul 1 Nat. U.C.P.R. AS Fond, AS Maraton şi AS Maraton U.C.P.R.cu femela RO-21-823751

 

 

  1. Toți columbofilii au o poveste a lor de început, fiecare interesantă în felul ei. Care este povestea dumneavoastră columbofilă? Ce anume v-a determinat să intrați în acest univers și să cultivați porumbei? Cum a pornit totul?

Numele meu este Toma Valentin şi concurez porumbei de aproximativ 38 de ani. Până în 2018, am concurat cu ajutor din partea tatălui meu, eu fiind stabilit în străinătate. Deoarece tatăl meu a trecut în 2017 printr-o intervenţie chirurgicală, am luat decizia de a nu mai participa la concursuri. Auzind acest lucru, Paraschiv Iustin mi-a propus să facem echipă, el neavând timp pentru porumbei. Aşa a luat fiinţă noul tandem Paraschiv+Toma, Iustin punând la dispoziţie crescătoria, porumbeii şi tot ce mai era nevoie,în vreme ce eu m-am ocupat de pregătirea porumbeilor.

Din 2018 până în 2022, am zburat în cadrul altei federaţii columbofile, iar rezultatele au apărut imediat la nivel naţional la categoriile demifond si fond, toate acestea în cea mai tare concurenţă a judeţului Prahova. În anul 2023,am concurat în cadrul U.C.P.R., jucând de asemenea într-o asociaţie foarte mare şi cu adversari foarte puternici, deţinători ai unor porumbei de mare calitate. Ne-am axat pe categoriile fond şi maraton, reuşind să câştigăm la nivelul U.C.P.R. în campionatul porumbeilor locul 1 AS Fond, locul 3 Fond, locul 1 AS Maraton, locul 1 AS Maraton UCPR, locul 3 AS Maraton Extrem, locul 3 Maraton, locul 3 Maraton UCPR, locul 3 Maraton Extrem, iar în campionatul crescătorilor am obţinut locul 1 Fond, locul 1 AS Fond, locul 1 AS Maraton, locul 1 AS Maraton UCPR, plus altele locuri de 2 şi 3.

 

  1. Ce ne puteţi spune despre porumbelul dvs. campion în sezonul 2023, care a obţinut nu mai puţin de 3 titluri naţionale U.C.P.R.?

Vedeta crescătoriei noastre este femela RO-21-823751, reprodusă dintr-un mascul de la unul din cei mai importanţi crescători ai României, anume Cazacu Alexandru, în vreme ce mama provine de la alt mare crescător, şi anume Olteanu Cosmin.

 

Femela are două locuri de 1 în 2023. Pe primul l-a obţinut la cea dintâi ieşire la maraton a sezonului, Wlodawa 1 (766 km), iar la ultima etapă a sezonului, Goldap (1077 km), a triumfat pe lansare. Mai are încă trei maratoane clasate, dintre care două foarte bune: Derby Kumiala zona 1 (aproximativ 6 puncte)  şi Wlodawa 3 (aproximativ 7 puncte).

 

Legat de pregătirea lotului de zbor, concurăm porumbeii la văduvie. Îi punem la pereche pe 20 martie, iar pe 10-15 aprilie îi separăm. Nu avem un program anume şi punem mare accent pe antrenamente. Începem primul antrenament de la distanţa de 80 km (mă referla porumbeii pe care îi concurăm la fond şi maraton) şi facem până la primul concurs cu asociaţia minim 10 antrenamente de la 80 km. În jurul crescătoriei îi scoatem doar dimineaţa şi îi lăsăm aproximativ 1 oră şi jumătate.

 

  1. Cum arată programul dumneavoastră de recuperare după concurs? Urmaţi o schemă anume sau vă adaptaţi în funcţie de fiecare concurs? Pe ce puneţi accent în această etapă?

Nu folosim un program anume. Hrana, tratamentele, produsele de refacere, produsele de condiţionare, de energizare, toate acestea le administrăm în funcţie de concursul la care urmează să participe porumbeii. Pot spune că pe refacere punem accent mai mare.

 

  1. Legat de prevenirea şi combaterea bolilor în crescătorie, cum arată programul dumneavoastră?

Tratamente facem după un anumit sistem. Puilor le administrăm în anul naşterii toate vaccinurile destinate lor (împotriva paramixovirozei, salmonelozei şi diftero-variolei), iar maturilor le aplicăm toamna un tratament contra salmonelozei, iar în ianuarie vaccinul împotriva paramixovirozei. La fiecare trei luni, porumbeii primesc un tratament destinat combaterii tricomonozei. În timpul sezonului competiţional, administrăm repetat trei zile un produs de tricomonoză, ceva pentru afecţiuni digestive şi de respiraţie (nu avem medicamente preferate).

 

  1. Care ar fi cel mai important obiectiv columbofil pe care aţi dori să-l realizaţi?

Aş dori ca în viitor să putem concura toţi columbofilii pe acelaşi plan de zbor, fără a conta din ce federaţie facem parte, iar clasamentele să le facem comune.

  1. Din punctul dumneavoastră de vedere, care considerați că a fost cel mai util sfat pe care l-ați primit în acest domeniu?

Ca învăţături într-ale columbofiliei, am fost fascinat de povestirile lui Carlos Marquez Prats în timpul vizitelor pe care le-am făcut la el şi, mai nou, am un prieten, Abel Mărginean, cu care fac schimb de informaţii.

 

A consemnat: Andrei Oprea