Lotul Naţional U.C.P.R. 2023 – Locul 1 General
Banu Alexandru – A.C.S.C. Porumbelul Voiajor Costeşti (Buzău)
Locul 1 General Palmares 2022-2023 cu masculul RO-19-443101
- Toți columbofilii au o poveste a lor de început, fiecare interesantă în felul ei. Care este povestea dumneavoastră columbofilă? Ce anume v-a determinat să intrați în acest univers și să cultivați porumbei? Cum a pornit totul?
Mă numesc Banu Alexandru, am 52 de ani, locuiesc în comuna Vadu Pașii, județul Buzău și cresc porumbei de când mă știu, dar particip efectiv la concursuri din anul 2009. La îndemnul unui vecin, care pe atunci concura cu porumbei și o făcea destul de bine, mi-am făcut curaj și din anul 2009 nu am lipsit decât la o etapă de viteză-demifond (din motive personale), acestea fiind și categoriile preferate.
- De-a lungul timpului, care a fost cel mai dificil obstacol în desfășurarea acestei activități și cum ați reușit să treceți peste el?
Momente dificile au fost în anii de început pentru că nu știam prea multe, dar cu timpul din ce am „furat” de la alții și documentându-mă foarte mult despre concursurile cu porumbei, am reușit cât de cât să mă descurc.
- Trecem acum la porumbelul dvs. campion. Descrieți-ne parcursul său în toată perioada în care l-ați concurat, cu precădere în sezonul său de vârf.
Porumbelul campion la categoria General Palmares 2 ani are seria 443101-19 și este mascul. În anul 2022, a reușit să claseze 14 din 15 etape, dintre care una de fond pe ruta Polonia, mai precis 549 km. La acest concurs, a venit împreună cu o femelă, dar a intrat al doilea și astfel a ocupat locul al doilea pe lansare din 1382 porumbei. Cu încă o etapă de viteză și patru de demifond bune, reușește la finalul sezonului să ocupe locul 11 național.
În anul 2023, vine la fel de bine la o etapă de fond, tot din Polonia, 602 km, ocupând locul 1 din 1386 porumbei și cu 2 etape de viteză și 3 de demifond îndeplinește norma la categoria General și, cumulat cu anul 2022, reușește să ocupe locul 1 în campionatul național, fiind și locul 1 în Lotul Național UCPR 2023.
Menționez că porumbelul nu a mai fost zburat de la etapa a unsprezecea, deoarece atunci am pierdut o soră bună cu el (746593-20) care la final ar fi fost vicecampioană la General și, de frică să nu îl pierd și pe el, nu l-am mai concurat, bănuind că la final de sezon va ocupa un loc pe podium.
Porumbelul a fost concurat la văduvie în acești 2 ani și cred că asta a fost cea mai importantă motivație pentru el, având boxă și femelă. Atât, nu a fost nimic deosebit. Mâncarea și medicația pe care a primit-o el au primit-o și ceilalți porumbei concurați.
Porumbelul campion îl am de la ginerele meu, Șoriga Dănuț, oferit cadou de pui, reprodus din 2 porumbei de la dl. Cazacu Alexandru, din porumbei de Rudi Diels.
Tot în acest an (2023), mai am o femelă (448182-19) care a reușit să ajungă pe locul 1 național la categoria AS Palmares 2 ani, clasând 29 de etape (toate) la care a fost angajată în 2 ani, dintre care două etape de fond în Polonia.
- Cum arată programul dumneavoastră de recuperare după concurs? Urmaţi o schemă anume sau vă adaptaţi în funcţie de fiecare concurs? Pe ce puneţi accent în această etapă?
Recuperarea după concurs este cea mai importantă parte între două etape, mai precis ziua concursului și a doua zi după concurs. Prefer produse naturiste, în general produse pe care le-am verificat în timp și de care am ajuns să fiu mulțumit. Urmez o schemă de recuperare și condiționare de câțiva ani, dar în funcție de duritatea concursului mai adaug și altceva în apa sau mâncarea porumbeilor. Porumbeii îi antrenez doar în jurul crescătoriei, de două ori pe zi, aproximativ o oră, de cele mai multe ori, ajutat de soție.
- Cu ce probleme de sănătate v-ați confruntat cel mai adesea în crescătorie și cum ați reușit să le tratați/preveniți/ameliorați?
Într-un singur an (2018), m-am confruntat cu probleme grave de sănătate, dovadă că acum mai am doar o singură femelă din acel an, în rest au fost probleme minore peste care am trecut cu brio.
- Dacă ar fi să o luați de la zero, ce greșeli nu ați mai repeta şi ce aţi schimba în abordarea unui campionat din punctul de vedere al pregătirii lotului de zbor?
Dacă ar fi să o iau de la zero, aș ține doar porumbei pentru categoriile viteză-demifond-fond (maxim 700 km), deoarece porumbeilor de distanță lungă, peste 700 km, le este necesară o altă pregătire pentru concurs și o perioadă de recuperare mult mai mare.
- Din punctul dumneavoastră de vedere, care considerați că a fost cel mai util sfat pe care l-ați primit în acest domeniu?
Nu am primit de la nimeni sfaturi utile, majoritatea sfaturilor te bulversează, de aceea singurul cu care mă sfătuiesc și ne cerem părerea este ginerele meu, Șoriga Dănuț.
Rezultate reprezentative:
Sezonul 2023
– Locul 1 Național General Palmares 2 ani, Lotul Național cu RO-19-443101 M
– Locul 1 Național As Palmares 2 ani cuRO-19-448182 F
– Locul 5 Expo. AS Viteză 3 ani
– Locul 5 Expo. AS Demifond 1 an
– Locul 9 Expo. AS 2 ani
– Locul 6 Expo. AS 2 ani
– Locul 12 Expo. AS Demifond 2 ani
– Locul 12 Expo. AS Demifond 1 an
– Locul 8 Expo. Demifond 3 ani
– Locul 3 Laureat AS Crescător
Sezonul 2022
– Locul 2 Expo. AS 1 an cuRO-19-448182 F
– Locul 3 Expo. General 1 an cu RO-17-187171 F
– Locul 5 Expo. General 1 an cu RO-19-443101 M
– Locul 8 Expo Demifond 3 ani cu RO-18-271909 F
– Locul 1 Crescător Profesionist, categoria AS
– Locul3 Crescător Laureat categoria AS
Sezonul 2021
– Locul 3 Expo. AS Demifond 1 an cuRO-19-448109 F
– Locul 6 Expo. AS Demifond 1 an cu RO-18-271909 F
A consemnat: Andrei Oprea