• Stiri

Lotul Naţional U.C.P.R. 2023 – Locul 6 Maraton

Balcan Adrian + Andrei – A.C.S.C. Dunărea Brăila (Brăila)

Locul 6 Maraton Palmares 2022-2023 cu masculul RO-17-174946

 

  1. Toți columbofilii au o poveste a lor de început, fiecare interesantă în felul ei. Care este povestea dumneavoastră columbofilă? Ce anume v-a determinat să intrați în acest univers și să cultivați porumbei? Cum a pornit totul?

Sunt membru columbofil din 1990, iar din 2015 activez la Clubul Sportiv Dunărea Brăila, club afiliat la U.C.P.R. Cu porumbeii am luat contact încă din copilărie, fraţii tatălui meu având porumbei, plus că şi bunica se pricepea la porumbei. Învăţam pentru BAC, iar bunica aştepta porumbeii de la concurs. În 1987, tata mi-a adus 4 pui cu inel de la Frăţilă Vasile (Lică) şi aşa a început nebunia.

 

 

 

  1. De-a lungul timpului, care a fost cel mai dificil obstacol în desfășurarea acestei activități și cum ați reușit să treceți peste el?

Cel mai dificil a fost când am venit din armată şi am mai găsit doar o femelă. A fost greu, dar am luat-o de la capăt. Şi am mai trecut printr-o situaţie de cumpănă în 2015, când am fost la un pas să mă las, dar a trecut.

 

  1. Ce porumbei stau la baza actualei crescătorii?

Din 1997, am o colaborare cu Tavi Bucur, de la care primesc anual 3-4 porumbei de valoare. De-a lungul timpului, mi-a trimis porumbei cu sânge Desmet Mathijs, Germain Imbrecht, Jan Aarden, Gebr. Kuijpers. De la regretatul dr. vet. Pavaleanu Marius avem porumbeii de Ben Hendrix. Campiona noastră, 590299-15, la Fond Palmares 3 ani în 2019 este o combinaţie Germain Imbrecht x George Carteus de la Moise Dinu cu Jos Thone de la Tavi Bucur. În 2017, am făcut o împerechere comună cu Vasile Bădin. El a pus masculul argintiu, fiu din Petit Barcelona de la Germain Imbrecht, iar noi am venit cu femela albastră, nepoată din Petit Barcelona , combinaţie din care au încept deja să iasă rezultate. Spre exemplu, masculul argintiu 255560-20 are loc 83 la Tartu în 2023. Am mai adus porumbei de la prietenii noştri Nini Sandu din Titu, Burghilă Adrian din Brăila, Cobzaru Daniel din Tecuci, porumbei care încep să-şi pună amprenta asupra crescătoriei.

 

  1. Trecem acum la porumbelul dvs. campion. Descrieți-ne parcursul său în toată perioada în care l-ați concurat, cu precădere în sezonul său de vârf.

Porumbelul nostru de anul acesta este CODIN, serieRO-17-174946 M. A fost reprodus din zburători, şi ca pui a fost angajat şi la Derby Przemysl (626 km), unde a avut locul 1. În 2019, zboară etapele din ţară, iar la etapa de Przemysl dispare şi revine acasă în 2021, în acel sezon zburând inclusiv Tartu, dar fără să claseze. În 2022, clasează cam tot ce a zburat, bifând normele Fond, AS Fond Maraton, AS Maraton, Maraton UCP şi AS Maraton UCP.

 

În 2022, ocupă locul 3 la categoria AS Maraton şi face parte din echipa care ne-a adus următoarele titluri naţionale:

Loc 1 Crescător AS Maraton;

Loc 2 Crescător AS Fond;

Loc 2 Crescător AS Maraton;

Loc 1 Crescător Laureat AS Fond;

Loc 2 Crescător Laureat Maraton;

Loc 2 Crescător Laureat AS Maraton.

 

Ca metodă de zbor, maturii care pleacă la etapele de fond şi maraton sunt jucaţi la văduvie tot sezonul, iar tineretul, cu mici excepţii, zboară 6-8 etape de viteză-demifond în ţară. Cu câteva excepţii, zburăm tinerii la etape de fond sau maraton.Noi considerăm că îi consumăm prea devreme. Spre exemplu, femela noastră 582590-15 a zburat ca yearling 5 etape de fond şi maraton, ocupând locul 5 Nat. Mare Fond Tineret în 2016, iar în 2017 abia a mai făcut două clasări. Pe când sora ei, 586580-15,a ocupat în 2018 locul 22 Nat. Maraton Extrem Palmares 2 ani şi locul 5 Zona 5 Derby Malta. Un frate de-al ei, 590296-15,ocupă locul 5 Nat. Super Maraton Extrem Palmares 3 ani, cu 3 etape de Naţional Malta clasate, iar o semisoră, 394489-17, ocupă locul 4 Nat. Record Palmares 2 ani în 2020.

 

 

  1. Cum arată programul dumneavoastră de recuperare după concurs? Urmaţi o schemă anume sau vă adaptaţi în funcţie de fiecare concurs? Pe ce puneţi accent în această etapă?

De recuperare şi echipă se ocupa Andrei, băiatul meu, el având mai multă răbdare şi interers. Antrenamentele le facem în funcţie de etapă, dimineaţa devreme oriseara pentru etapele de maraton. Este puţin periculos când îi lansăm pe înserate deoarece se lasă cu accidente. Numai că performanţa cere sacrificii. Fiind jucători de fond şi maraton, ne adaptăm din mers, nu avem o schemă anume de tratamente. Fiecare etapă are particularitatea ei şi grad de dificultate diferit.

 

  1. Cu ce probleme de sănătate v-ați confruntat cel mai adesea în crescătorie și cum ați reușit să le tratați/preveniți/ameliorați?

Probleme de sănătate nu avem, puii sunt deparazitaţi şi vaccinaţi cu La Sotta, după care urmează PHA. Păsările întârziate sau aduse sunt ţinute în carantină. Tratamentele le începem in ianuarie şi sunt individuale. Nu este uşor să iei în fiecare zi 120 de porumbei la mână, dar noi considerăm că este mai eficient. Vaccinăm împotriva salmonelozei cu Salmo PT, iar împotriva paramixovirozei cu Chevita PMV sau Columbovac. Porumbei peste 4 ani nu îi mai vaccinăm.

 

 

 

  1. Dacă ar fi să o luați de la zero, ce greșeli nu ați mai repeta şi ce aţi schimba în abordarea unui campionat din punctul de vedere al pregătirii lotului de zbor?

Dacă ar fi să o iau de la început, aş fi mult mai răbdător cu porumbeii. De-a lungul timpului, am dat în tineri la greu. Am avut şi rezultate, dar am pierdut şi păsări de valoare.

 

  1. Din punctul dumneavoastră de vedere, care considerați că a fost cel mai util sfat pe care l-ați primit în acest domeniu?

Pentru viitor, ne dorim sănătate şi putere de muncă, pentru că nu am spus încă tot ce putem în zborurile cu porumbeii voiajori. Asta aşa, ca să nu fim sancţionaţi că folosim formule înregistrate!

 

Iar câteva dintre sfaturile cele mai utile pe care le-am primit şi le pot împărtăşi mai mai departe ar fi ca începătorii să cumpere păsări pentru zborurile pe care le vor aborda, să ţină porumbei puţini şi să ZBOARE.

 

A consemnat: Andrei Oprea