• Stiri

Locul 2 în lotul național U.C.P.R., categoria Maraton Extrem

Interviu cu tandemul FRAȚII AVRAMESCU RAREȘ + TUDOR, Meșterul Manole, AG

Locul 2 în lotul național U.C.P.R., categoria Maraton Extrem 2020-2021

cu porumbelul RO-19-877997 M (36,4601 pct.)

 

 

  1. Toți columbofilii au o poveste a lor de început, fiecare interesantă în felul ei. Care este povestea dumneavoastră columbofilă? Ce anume v-a determinat să intrați în acest univers și să cultivați porumbei? Cum a pornit totul?

Pasiunea mea pentru porumbei a existat încă din copilărie, fără a avea pe cineva din familie care să se fi ocupat de creșterea porumbeilor, deci nici un fel de influență. Primii porumbei i-am achiziționat în anul 2000, când, aflându-mă în vizită la un vecin care creștea porumbei călători, am luat doi pui dintr-un cuib. Puii aveau aproximativ 15 zile și urmau să fie sacrificați pentru a se lăsa doar câte un pui la cuplu. Fiindu-mi milă, am luat acești pui pentru a-i salva de la moarte. Întotdeauna, de mic copil, am avut mare dragoste pentru animale. Vecinul, văzându-mi intenția, mi-a mai făcut cadou doi pui înțărcați și așa a început totul. Deci este o pasiune veche.  

                                                                                                                                                          

  1. De-a lungul timpului, care a fost cel mai dificil obstacol în desfășurarea acestei activități și cum ați reușit să treceți peste el?

Nu am avut obstacole deosebite, din fericire această pasiune a mea a fost înțeleasă de familie și am fost tot timpul sprijinit, mai ales de către fratele meu, care este și el membru columbofil și cu care concurez în tandem. Aș vrea totuși să menționez un obstacol semnificativ. și anume poziționarea geografică a orașului și a grupării Argeș Nord. Fiind situați la poalele munților, este foarte dificil să pregătim porumbeii, deoarece suntem obligați să îi ținem închiși aproape 6 luni pe an din cauza răpitoarelor. La majoritatea concursurilor, această pozitionare ne dezavantajează față de gruparea din sudul județului, din cauză că porumbeii noștri mai au de urcat 40 km, scăzându-le astfel viteza de zbor (deci kilometri nemăsurați).

 

  1. Care ar fi, din punctul dumneavoastră de vedere, factorii care influențează cel mai mult reușita în sportul columbofil?

Este foarte cunoscut sloganul „rasă, masă, casă”, fără de care nu se poate reuși în sportul columbofil. Consider însă foarte importantă alegerea unei metode de zbor, care să se preteze cel mai bine pentru crescătoria ta, metodă la care să nu renunți și să încerci să o îmbunătățești continuu. Totodată, foarte important este ca după fiecare sezon să faci o analiză clară a rezultatelor, fără a căuta scuze sau motive pentru nereușita ta (porumbei prea aglomerați în mașina de transport, nu au avut apă, nu trebuia lansat etc.), mai ales atunci când colegii de club reușesc să performeze. Spun asta nu pentru că transportatorul sau organizatorii nu pot greși, dar cu siguranță greșeala cea mai mare se află la tine în crescătorie și trebuie să ai abilitatea să o depistezi și să o elimini la timp.

 

  1. Revenind acum la porumbelul dvs. campion, descrieți-ne parcursul său în toată perioada în care l-ați concurat, cu precădere în sezonul său de vârf (când a atins forma maximă, cât a durat aceasta, cum ați reușit să-l aduceți în forma de concurs optimă atunci când aceasta a scăzut, cum l-ați hrănit și condiționat, cum l-ați motivat sau ce elemente din crescătorie i-au amplificat acea stare de motivare)?

Porumbelul RO-19-877997 M a avut un parcurs bun din primul său sezon ca yearling, reușind să claseze la două etape Donets’k (una fiind etapa derby), parcurgând o distanță de 1024 km per etapă. Acest porumbel a ocupat locurile 1 și 9 pe protocol Argeș Nord, clasându-se astfel pe locul 3 în expoziția UCPR la categoria Super Maraton Extrem Yearling. S-a făcut remarcat ca fiind un porumbel foarte inteligent, pentru că la etapa a doua a sosit la diferență de un minut față de prima etapă, sosirile fiind din aceeași direcție de zbor.

În anul 2021, nu am putut să-l angajez la primul concurs de fond, deoarece a venit de la etapa din țară (Murighiol) fără fulgi pe spate. I-am refăcut condiția fizică și l-am angajat la prima etapă de maraton și apoi la etapa Derby Donets’k 1040 km, unde a ocupat locul 6 pe protocol Argeș Nord. După aceea, a fost angajat la etapa de Izum 1051 km, unde a luat locul 2 pe protocol Argeș Nord, reușind astfel să se claseze pe locul 2 la categoria Super Maraton Extrem UCPR Palmares 2 ani și locul 2 în Lotul Național la categoria Maraton Extrem.

Referitor la formă, este știut că un porumbel poate fi în formă optimă cel mult 30 de zile, motiv pentru care înaintea fiecărui sezon aleg etapele la care vreau să performez, încercând să ridic forma echipei de zbor prin antrenamente și hrănire, fără să folosesc metode de motivare suplimentare. La zborurile de maraton și maraton extrem, aceste metode de motivare suplimentară pot deveni riscante. Pentru condiționare folosesc produse Belgica de Weerd, iar hrana de la firma Versele-Laga.

 

  1. Cu ce probleme de sănătate v-ați confruntat cel mai adesea în crescătorie și cum ați reușit să le tratați/preveniți/ameliorați?

Vaccinez tot timpul porumbeii împotriva Paramixovirozei, Salmonelozei, iar puilor le administrez în plus un vaccin împotriva Adeno-Coli. Tratamentele împotriva tricomonozei, infecțiilor respiratorii și deparazitările le fac tot timpul înaintea vaccinării, iar în timpul sezonului de curse le administrez doar atunci când este nevoie.

 

  1. Dacă ar fi să o luați de la zero, spre ce sușe ori familii de porumbei v-ați îndrepta? Și, cel mai important, ce greșeli nu ați mai repeta?

Fiind un pasionat al zborurilor lungi, cu siguranță privirea mea ar fi îndreptată către liniile de maraton și consider că în toate liniile există porumbei de excepție. La mine în crescătorie s-au evidențiat porumbeii de Eijerkamp, Aarden și Van Roy.

 

Referitor la greșeli, nu as mai achiziționa ”vise”, adică porumbei cu pedigree frumoase și origini spectaculoase, dar care au defecte fizice, deoarece pentru a corecta aceste defecte este nevoie de mulți ani de muncă, iar rezultatul este incert.  Aș achiziționa porumbei din zona mea sau o zonă asemănătoare și obligatoriu trebuie sa fie porumbei de top la palmares 2-3 ani.

 

REZULTATE ÎN CAMPIONATUL PORUMBEILOR:

 

877997-2019 M         – Locul 2 Lot Național Maraton Extrem 2020-2021

                                      – Locul 2 Nat. Super Maraton Extrem M+Y 2021

                                      – Locul 3 Expo Super Maraton Extrem Yearling 2020

                                      – Locul 1 Jud. Super Maraton Extrem 2020-2021

                                      – Locul 3 Jud. AS Maraton U.C.P.R. M+Y 2021

                                      – Locul 4 Jud. Super Maraton Extrem M+Y 2021

                                      – Locul 1 Jud. Super Maraton Extrem Yearling 2020

                                      – Locul 2 Jud. Super Maraton Extrem M+Y 2020

 

475336-2017 M         – Locul 2 Expo. AS Maraton U.C.P.R. 2020-2021

                                      – Locul 1 Jud. AS Maraton U.C.P.R. 2020-2021

                                      – Locul 2 Jud. AS Maraton U.C.P.R. 2021

                                      – Locul 3 Jud. Maraton U.C.P.R. M+Y 2021

                                      – Locul 3 Jud. Super Maraton Extrem 2020-2021

                                      – Locul 1 Jud. AS Super Maraton Extrem 2020 (Singurul porumbel cu norma la nivel județean)

                                      – Locul 2 Jud. Record 2020 (4 maratoane clasate)

 

358057-2018 F           – Locul 6 Expo. Super Maraton Extrem 2020- 2021

                                      – Locul 12 Nat. Record M+Y 2020

                                      – Locul 1 Jud. Record M+Y 2020

 

877909-2019 F           – Locul 11 Expo. Super Maraton Extrem 2020-2021

                                      – Locul 5 Jud. Super Maraton Extrem Yearling 2020

 

90166-2016 M            – Locul 4 Expo. Maraton Extrem 2019-2020

                                      – Locul 2 Jud. Maraton Extrem 2019-2020

 

3610-2014                   – Locul 1 Expo. Derby Zona 3 2016-2017 (Donets’k UKR în 2016, Kumiala POL în 2017)

 

90182-2016                 – Locul 1 Zona 3 Severodonets’k (1.123 km) 2018 (cu un avans de 1 oră și 12 minute față de locul 2)

                                       – Locul 6 Jud. Maraton Extrem 2020

                                       – În anul 2020, la categoria Super Maraton Extrem Yearling, la nivel județean, norma a fost realizată

                                        de 8 yearlingi, unde am obținut locurile 1, 2, 3, 5 și 8.

 

2402965/11 F             – Locul 1 Nat. AS Fond M+Y 2014

 

1128649-2013 F         – Locul 1 Derby Donets’k Zona 3 2015-2016

 

 

 REZULTATE ÎN CAMPIONATUL CRESCĂTORILOR:

 

– Locul 5 Laureat Super Maraton Extrem M+Y 2021

– Locul 5 Laureat AS Maraton U.C.P.R. M+Y 2021

– Locul 8 Laureat Maraton U.C.P.R. M+Y 2021

– Locul 1 Laureat AS Fond 2014

 

 

A consemnat: Oprea Andrei