Clemare porumbei conform art. 17 lit. e din R.N.S. – partea 2
În atenția conducerilor cluburilor afiliate U.C.P.R.
Revenim la comunicatul nr. CNS_09 postat pe site-ul oficial al uniunii în data de 07.05.2025, cu următoarele precizări:
– după postarea acestuia, am primit note explicative de la conducerile cluburilor sau de la persoanele responsabile cu prelucrarea datelor FV2, prin care ne-au fost prezentate cauzele care au dus anunțarea cu întârziere a sosirilor porumbeilor unor crescători în platforma de clasamente (inițiere cu întârziere a concursului, lipsă internet, introducere eronată a coordonatelor, etc). Se constată faptul că în cluburile în care există întârzieri de transmitere a sosirilor, la majoritatea crescătorilor posesori sisteme FV2, vina aparține persoanei care s-a ocupat de prelucrarea datelor din motivele enunțate anterior. În toate aceste cazuri, se va renunța la clemarea porumbeilor crescătorilor cu transmitere întârziată și se va proceda la clemarea porumbeilor persoanelor din cauza cărora s-au generat aceste situații.
– reprezentanții firmei Benzing au transmis o adresă prin care ne-au informat că în funcție de traficul existent la un moment dat, pot apărea întârzieri de transmitere a sosirilor în platforma de clasamente. Excepție cazurile în care crescătorul setează greșit ID club, licența crescător, etc.
– același aspect se constată și la sistemele Topigeon, exceptând aceleași situații ca și în cazul sistemelor de tip Benzing.
Astfel, pentru toate situațiile prezentate, CNS elimină obligativitatea clemării porumbeilor crescătorilor care se regăseau pe listele anexate comunicatului din data de 07.05.2025, urmând să efectueze această operațiune doar crescătorii din vina cărora sosirile au fost transmise cu întârziere, conform listei anexate.
PREŞEDINTE C.N.S.
Cristian BĂIAŞOIU