Locul 1 în lotul național U.C.P.R., categoria Fond

Interviu cu ANTONESCU PETRE, clubul C.S.C. Bordeni, PH

Locul 1 în lotul național U.C.P.R., categoria Fond

cu porumbelul RO-18-10085 M (39,7802 pct.)

 

 

1. Toți columbofilii au o poveste a lor de început, fiecare interesantă în felul ei. Care este povestea dumneavoastră columbofilă? Ce anume v-a determinat să intrați în acest univers și să cultivați porumbei? Cum a pornit totul?

De mic copil am îndrăgit porumbeii, tatăl meu având această pasiune. Iar eu, la rândul meu, am moștenit-o de la dumnealui. Deci m-am născut cu porumbei voiajori de concurs în curte, cu toate că, la vremea aceea, concursurile se organizau greu, porumbeii fiind transportați cu trenul spre locul de lansare. În copilărie mi-au plăcut porumbeii mai colorați și la vârsta de 9 ani am strâns banii de la colind, de la Plugușor, și am cumpărat de la un crescător din satul natal o porumbiță de culoare roșie, pe care am plătit 90 lei vechi, o sumă destul de mare pentru acele vremuri. Crescătorul respectiv avea niște porumbei maronați, acel roșu închis, care mie îmi plăceau foarte mult. Femela am achiziționat-o prin luna martie a acelui an și, bineînțeles, tata m-a luat la întrebări când am ajuns cu ea acasă. Ca să nu pomenesc nimic de suma cheltuită, i-am spus că am găsit-o pe drum, când mă întorceam de la săniuș. De la această porumbiță roșie a început practic aventura mea columbofilă. Cu puii din femela respectivă am și început prima oară să concurez, pe numele tatălui. După ce am crescut, evident, am început să-mi achiziționez proprii porumbei.      

 

2. De-a lungul timpului, care a fost cel mai dificil obstacol în desfășurarea acestei activități și cum ați reușit să treceți peste el?

Cel mai dificil moment a fost după ce m-am căsătorit pentru că a trebuit să mă mut din localitate, mai exact la Plopeni, la apartament. Plecarea de lângă porumbei mi-a lăsat un gol imens în suflet. Acasă rămăseseră 39 de porumbei, pe care îi zburasem la sânge în perioada cât m-am ocupat de ei. După 7-8 luni, când m-am întors în Bordeni, nu am mai găsit nici un porumbel. Târziu, după ani de zile, am aflat că tata îi dăduse pe toți unui columbofil din Păcureț. Pierderea lor a fost însă un moment de cumpănă pentru mine deoarece microbul columbofil te face să te atașezi mult de porumbei.

 

În 2008 am cumpărat terenul de casă din Bordeni și mi-am ridicat o mică volieră. Abia după construirea adăpostului pentru porumbei m-am apucat și de construirea casei. Am adus apoi câțiva pui de la prieteni și am luat-o astfel de la zero, cu toate greutățile pe care le presupune un nou început: crescătorie modestă, zonă dificilă din cauza răpitoarelor, porumbei lipsiți de valoare etc. Dar familia a fost alături de mine, atât soția cât și copiii, și asta a contat enorm. În 2010-2011 am început să-i concurez din nou, dar fără mari pretenții: îi angajam fără ceas, urmăream doar să-i testez și să trag o concluzie legată de calitatea lor.

 

Din 2012 m-am înscris la clubul U.C.P.R. din Băicoi, unde m-am întâlnit cu un fost coleg, Marian Jilăveanu, foarte bun zburător, care în 2013 mi-a dat niște pui. În 2015 am mai adus de la el un lot de 19-20 pui. Din acest lot de pui se trag rădăcinile actualului meu campion, RO-18-10085. Dacă e să mergem un pic mai în spate, majoritatea porumbeilor provin de la dl. Marian Tănăsoiu, în special din sușele De Klak ”Verbart 46”, Janssen, Piet Manders. Am mai adus ulterior două femele de Eijerkamp de la Toncu Ștefan, care, împerecheate cu masculi de la Marian Jilăveanu, au dat produși buni, cu rezultate.    

 

3. Care ar fi, din punctul dumneavoastră de vedere, factorii care influențează cel mai mult reușita în sportul columbofil?

Analizând lucrurile, primul factor este ”rasa” de porumbei pe care o cultivi. Fără calitate, fără o genetică bună, fără un palmares sportiv al ascendenților, nu poți emite pretenții.

 

În al doilea rând, crescătoria, adăpostul. De lungul timpului, am avut tot felul de amplasamente. Până nu am construit actuala volieră, care să răspundă cerințelor jocului la văduviei și unui management adecvat, nu am avut rezultatele dorite. Actuala crescătorie îmi oferă un spațiu generos pentru numărul de porumbei pe care-l dețin, o ventilație optimă, este termoizolată și orientată astfel încât curenții de aer și ploaia să nu lovească fațada.

 

 

Nu în ultimul rând, crescătorul, el are un rol decisiv, iar modul în care își pregătește porumbeii trebuie să fie în funcție de caracteristicile etapei unde îi angajează. Personal, îmi urmăresc porumbeii cum se antrenează în jurul casei și, când mă apropii de demifond, le cresc durata antrenamentului până când ajung să atingă acea formă optimă de concurs.   

 

4. Revenind acum la porumbelul dvs. campion, descrieți-ne parcursul său în toată perioada în care l-ați concurat, cu precădere în sezonul său de vârf (când a atins forma maximă, cât a durat aceasta, cum ați reușit să-l aduceți în forma de concurs optimă atunci când aceasta a scăzut, cum l-ați hrănit și condiționat, cum l-ați motivat sau ce elemente din crescătorie i-au amplificat acea stare de motivare)?

Masculul a început să fie concurat din 2018, de la pui. Au fost doi frați de cuib, iar în anul nașterii nici nu au prins clasamentul. N-am pus totuși presiune pe ei deoarece nu acord mare importanță zborurilor cu puii. Îi cipez din respect pentru colegii de club, merg cu ei la concurs, însă, personal, m-aș limita doar la antrenamentele cu puii. Mulți sunt foarte tineri, alții se maturizează mai lent, iar toamna încep și bolile specifice vârstei. Indiferent cât de bine și de sănătoși au fost ținuți acasă, după aproximativ 3 săptămâni încep să facă coriză, variolă, adeno-coli. În fiecare an, inevitabil m-am lovit de această problemă.

 

Revenind, în 2019 i-am concurat toate etapele, iar fratele de cuib venea mai slăbuț la etapele din țară, spre deosebire de el, care puncta mai bine aici. Pe fratele de cuib l-am angajat atunci la fond și am observat o îmbunătățire considerabilă a randamentului (spre exemplu, un loc 2 pe club și alte locuri bune). Pe masculul campion l-am jucat doar la viteză-demifond ca yearling, iar la ultimul fond din 2019 (Nikolaev) l-am angajat și pe el ca să-l testez. A venit foarte bine, fiind locul 3 pe club. Deoarece provenea din sușe de viteză și clasa bine la viteză-demifond, am considerat că locul lui este acolo și nu are rost să-l duc mai departe, peste graniță. Am vrut totuși să văd dacă poate încheia și norma General, încurajat de faptul că fratele de cuib se preta mai bine la fond.

 

În 2020, aceeași porumbei au fost angajați la 500 km, 600 km și din nou la 500 km. RO-18-10085 a încheiat norma Fond cu locul 7 pe județul Prahova (cu 11,66 puncte) și locul 8 în expoziția națională a U.C.P.R. Între timp, fratele de cuib, la a doua etapă de fond din 2021, la 650 km, s-a pierdut.

 

Ca fenotip, masculul seamănă mai mult în partea tatălui. Este un porumbel mediu, mătăsos, ușor la mână (greutatea nu-i fluctuează foarte mult între sezoane), cu spatele foarte bine legat, privire expresivă, comportament calm și echilibrat. Nu este agresiv, nu se bate pentru teritoriu, nu caută să deranjeze ceilalți masculi din compartiment. Deși atât el cât și fratele de cuib erau doi porumbei calmi, consider că am făcut o greșeală de motivare în 2021 la peste 600 km (a doua etapă de fond), agitându-i înainte de îmbarcare cu femela. Porumbeii au stat un sfert de oră împreună cu femela și la concursul respectiv au clacat.

 

La al treilea fond, la 700 km, i-am lăsat cu femela de duminică (după ce au sosit de la demifond) până miercuri dimineață, când i-am separat. Apoi două zile au fost hrăniți cu amestec consistent și joi îmbarcați pentru 700 km, unde a înregistrat din nou un rezultat foarte bun. Concluzia a fost că porumbelul nu mai trebuie să-și vadă femela în ziua îmbarcării, că această metodă nu dă randament în cazul lui.

 

La sosirea din concursuri se prezenta foarte bine, fiind un porumbel care se recuperează repede. Singurul declin de formă a fost la acea etapă de 650 km, când mi-a fost teamă că l-am pierdut. Altfel, la etapele de fond, a fost primul sau al doilea pe crescătorie. Creșterea de formă o are de la demifond, când începe să urce în clasament.

 

5. Cu ce probleme de sănătate v-ați confruntat cel mai adesea în crescătorie și cum ați reușit să le tratați/preveniți/ameliorați?

Problemele apar în special la pui, coriza fiind cea mai frecventă, mai ales după antrenamentele cu mașina asociației. Umiditatea crescută care vine dinspre pădure și curenții de aer din zonă influențează apariția acestei afecțiuni. Mai greu în zona noastră este însă cu atacul răpitoarelor. Avem 4 familii de ulii care atacă folosind toate strategiile posibile, de la ambuscada la nivelul acoperișurilor până la urmărirea stolului în înaltul cerului. Personal, pierd cel puțin 15 pui pe an din cauza uliului, atacuri la care asist din fața crescătoriei. De restul porumbeilor dispăruți nici nu mai zic.

 

 

Dețin cu autorizație un detector de metale și, când mai merg cu familia la plimbare prin pădure, găsesc zeci de inele de porumbei victime ale atacurilor de uliu. Am găsit inclusiv inele ale porumbeilor mei. În 2021, la primul antrenament, am dus porumbeii undeva spre București. Cea mai bună femelă pe 2020, cu cel mai bun punctaj la viteză, n-a mai sosit. La două săptămâni, i-am găsit inelul în pădure, înconjurat de fulgi. De menționat că uliul nu se duce cu pradă cu fulgi la cuib, ci se lasă undeva într-o grădină sau în pădure, îl jupoaie și abia apoi se duce la cuib. De-a lungul timpului, cred că am găsit peste 300 de inele, din anii `70, `80, `90, pe multe lăsându-le la fața locului.

 

În cazul maturilor, nu am avut probleme deosebite de sănătate. În extrasezon, undeva la începutul lui noiembrie, încep să tratez împotriva celor mai frecvente afecțiuni, astfel încât pe la jumătatea lui decembrie să-i pot vaccina împotriva salmonelozei.

 

Înainte de sezonul competițional propriu-zis, administrez și o cură împotriva infecțiilor respiratorii și una împotriva tricomonozei, apoi vaccinul Nedevac la începutul lui aprilie. 

 

6. Dacă ar fi să o luați de la zero, spre ce sușe ori familii de porumbei v-ați îndrepta? Și, cel mai important, ce greșeli nu ați mai repeta?

Dacă ar fi să o iau de la început, m-aș orienta doar către porumbei fond. Din cauza poziționării geografice, la viteză nu prea sunt șanse, iar la maraton e nevoie de porumbei experimentați, de 3-4 ani. Numai că fiind înconjurați de pădure și implicit de păsări răpitoare, porumbelul nu are pe unde să ocolească, el trebuie să traverseze pădurea exact în ultima parte a concursului, când este epuizat, devenind pradă ușoară pentru răpitoarele cu pene. Și astfel, toată munca de 2-3-4 ani se pierde într-o clipă.  

 

Apoi, mi-aș îndrepta atenția către un crescător din zona mea, bun zburător, și aș încerca să achiziționez porumbei cu norme la fond. Nu rude, nu pui, ci porumbei zburați și cu norme bune.

 

 

 

A consemnat: Oprea Andrei