• Stiri

Comunicat comun UNCR – Columba și UCPR

     Luând în considerare solicitările societății civile columbofile românești, conducerile Uniunii Naționale a Columbofililor din România – Columba (UNCR – Columba) și Uniunii Columbofililor Profesioniști din România (UCPR) au participat luni, 15 Aprilie, la o ședință comună în încercarea de a găsi modalități de cooperare în vederea realizării unor concursuri comune la toate categoriile de distanță din regulamentele interne ale celor două Uniuni. La întâlnire au participat președinții celor două organizații, domnii Marius Tunduc (UNCR – Columba) și Emil Bondilă (UCPR), președinții celor două comisii tehnice din Uniuni, domnii Florin Gătejescu (Comisia Național Columbofilă – UNCR – Columba) și Cristian Băiășoiu (Comitetul Național de Specialitate – UCPR), domnul Florin Bilan, președinte de onoare al UNCR – Columba și, în calitate de inițiator și reprezentant al columbofililor români, domnul Sorin Urse.

      În urma a mai bine de patru ore de discuții intense și fructuoase, în conformitate cu protocolul încheiat în 2022 între cele două Uniuni, suntem în măsură să comunicăm că s-a ajuns la următoarele concluzii:

  1. În anul 2024, filialele UNCR – Columba pot participa în concursuri comune cu cluburile UCPR în măsura în care se dorește acest lucru și se găsește înțelegere. În urma acestor etape se vor genera clasamente comune.
  2. În perioada imediat următoare, se vor constitui echipe de lucru în cadrul celor două Uniuni în vederea identificării celor mai bune soluții pentru ca, începând cu concursurile cu puii din toamna anul 2024 sau cel mai târziu concursurile cu maturii din 2025, columbofilii UCPR și UNCR – Columba să poată concura împreună.

      În speranța că acesta este un nou pas important în împlinirea dezideratului suprem al columbofililor români, conducerile celor două Uniuni prezente la negocieri își exprimă regretul că la întâlnire nu au participat și reprezentanții Federației Române de Sport Columbofil și se declară hotărâte de a duce aceste demersuri până la capăt, astfel încât columbofilii români să poată participa liberi la cele mai puternice etape columbofile care s-au organizat vreodată în România.

 

 

Marius Tunduc

Președinte UNCR – Columba

 

Emil Bondilă

Președinte UCPR