Lotul Naţional U.C.P.R. 2023 – Locul 6 Maraton Extrem
Jugulete Marian – A.C.S.C. Voiajorul Şuţa Seacă (Dâmboviţa)
Locul 6 Maraton Extrem Palmares 2022-2023 cu femela RO-20-479210
- Toți columbofilii au o poveste a lor de început, fiecare interesantă în felul ei. Care este povestea dumneavoastră columbofilă? Ce anume v-a determinat să intrați în acest univers și să cultivați porumbei? Cum a pornit totul?
Încă din copilărie am iubit porumbeii şi am văzut în acest sport o oază de linişte şi relaxare. Consider că este ca o terapie, mai ales atunci când eşti ataşat de aceste făpturi tandre.
- De-a lungul timpului, care a fost cel mai dificil obstacol în desfășurarea acestei activități și cum ați reușit să treceți peste el?
Ca orice crescător, mai întâmpin şi mici piedici, dar nu atât de mari încât să mă facă să renunţ. Dacă vorbim despre categoria pe care o prefer, şi anume maratonul, să spunem că ar fi o mică problemă legată de timpul limitat de care dispun şi de faptul că aş vrea să fiu prezent mai mult timp printre porumbei, mai ales când se întorc de la concurs.
- Trecem acum la porumbelul dvs. campion. Descrieți-ne parcursul său în toată perioada în care l-ați concurat, cu precădere în sezonul său de vârf.
Femela RO-20-479210 are o istorie destul de interesantă: ca pui, avea obiceiul să întârzie de acasă sau chiar să evadeze 1-2 ore în unele zile. A fost concurată la concursurile cu puii în anul 2020, când mi-a făcut surpriza de a se întoarce prima pe crescătorie la o etapă foarte dură. Apoi, am concurat-o ca yarling în 2021. Atunci am văzut cu adevărat că femela nu se va da bătută. Au urmat, bineînțeles, cei mai grei ani ai ei pe ruta Polonia, acolo unde și-a arătat forța, devotamentul și dorința dea străbate distanțele lungi. Am concurat-o văduvă şi s-a motivat foarte ușor.
- Cum arată programul dumneavoastră de recuperare după concurs? Urmaţi o schemă anume sau vă adaptaţi în funcţie de fiecare concurs? Pe ce puneţi accent în această etapă?
Porumbeii îi recuperez întotdeauna după sosire cu produse de la Natural (în general prefer produse naturale) şi folosesc un singur produs de recuperare, pe care îl administrez de obicei 2-3 zile consecutiv. Caut ca amestecul să fie cât mai variat, dar nu administrez hrană scumpă şi nu am pus niciodată accentul pe asta.
- Cu ce probleme de sănătate v-ați confruntat cel mai adesea în crescătorie și cum ați reușit să le tratați/preveniți/ameliorați?
Obișnuiesc să tratez preventiv şi curativ efectivul de porumbei cu produse de calitate și nu las în crescătorie păsările care s-au îmbolnăvit.
- Dacă ar fi să o luați de la zero, ce greșeli nu ați mai repeta şi ce aţi schimba în abordarea unui campionat din punctul de vedere al pregătirii lotului de zbor?
Da, fac greșeli şi mi le asum. Aș vrea să fiu mai blând cu aceste ființe, să nu mai zbor păsările tinere la concursurile peste 1000 km. În privința lotului de zbor, aș vrea să-mi concurez porumbeii la natural. Poate astfel voi reuşi să limitez pierderile pe care le-am suferit din cauza metodei la văduvie.
- Din punctul dumneavoastră de vedere, care considerați că a fost cel mai util sfat pe care l-ați primit în acest domeniu?
Când eram începător, mă învățau toți câte ceva. Când au început să apară rezultatele, acum toți doresc să-i învăț câte ceva.
A consemnat: Andrei Oprea